Romania...

Pe albul zăpezii eu sunt un roşu fluid 

în care se adăpostesc peste iarnă 

câmpurile verzi, 

pămantul mustind , 

copacii înfloriţi 

şi înmiresmaţi pe dinăuntru. 

Pe albul zăpezii eu sunt un roşu fluid 

care cânta din fluier 

cântecul naşterii frunzelor, 

cântecul apelor din adâncuri, 

uneori îmi voi deschide inima 

să-mi vedeţi petecul meu de cer, 

trupul meu fremătând de vară 

vă va aşterne la picioare nisipuri, 

din ochii mei de culoarea oceanului 

se vor înalta valuri uriaşe. 

Nu vă miraţi... 

Eu sunt picătura de viaţa care pulsează. 

În mine stau Apusenii ascunşi, 

ape şi podişuri, 

din rîsul meu pornesc 

rîurile spre Dunare şi înspre Mare. 

Din respiraţia mea s-au înalţat munţii, 

dealurile, 

palmele mele, întine, sunt astăzi 

sub ochii voştri podişuri. 

Sunt doar o pată roşie 

pe albul zăpezii mustind vise, 

în jurul meu răsună doine , balade 

şi-n jurul meu bătucită sub opincă 

zăpada zvâcneşte precum sângele. 

Nu vă miraţi dacă în miez de noapte 

veţi auzi triluri de păsări, 

călăreţi îmbrăcaţi în postavuri roşii 

cu coroane pe frunte, 

nu vă miraţi când vor descaleca aici 

Decebal şi Mircea, şi Stefan şi Mihai, 

iar inima mea se va deschide si-i cuprindă.

Sunt doar o pată roşie de sânge 

pe albul inca nescris al istoriei. 

Chiar dacă numele meu 

nu vă spune astăzi nimic, 

întotdeauna va voi întinde o mână. 

Unii mi-au uitat demult numele, 

unii mi-l împroaşcă cu noroi 

dar, pentru cei mai mulţi, 

voi fi pentru totdeauna inima din piept, 

Romania.