Hai sa fim copii!

   Vă mai amintiţi cât de mult ne plăcea iarna cand eram copii, o aşteptam înfriguraţi cu nerăbdare şi emoţie, ştiind că mantia ei albă promitea multe poveşti şi încercări, jocuri şi multă, multă veselie...şi era multă zapadă, curată, pufoasă ca un vis alb de copil, ne afundam până la brâu râzând cât puteam de tare, tăvălindu-ne până când deveneam una cu zăpada, oameni mici de zăpadă, cu griji mari de copil...

   Uitam de gerul care ne înroşea năsucurile şi obrăjorii, de picioarele care de atâta hârjoană ni se udau în ghetuţe, uitam de mănuşile ude care nu ne mai protejau mâinile...şi ţurturii care pentru scurt timp ne potoleau setea devenind periculoşi de buni, ca cea mai bună îngheţată...
    Şi nu, nu intram în casă să ne schimbăm întrucat eram siguri ca odată intraţi, nu mai aveam voie a părăsim incinta şi asta era destul de grav...preferam să stăm aşa, încălzindu-ne din când în când în scara blocului, punându-ne la uscat, pe caloriferul din hol, mănuşile, fularul şi uneori chiar şi ghetele...

    Ce-am devenit acum? acei adulţi responabili care toarnă nisip şi sare pe pârtiile formate în faţa scării blocului, pe stradă, acei adulţi responabili care urăsc din suflet ţurţurii şi care se tem cumplit de gheaţă, zăpadă, viscol...acei adulţi responabili care urăsc iarna din cauza frigului îndurat, din cauza facturilor la încălzire care cresc cât Făt frumos din poveste...
Poate că ar fi bine ca măcar din când în când să privim iarna prin ochi de copil...copiii găsesc de toate în nimic, adulţii, nimic în toate!!!

Vă doresc să puteţi fi copii, măcar pentru câteva ore pe zi...